5 iulie 1943 – Bătălia de la Kursk, cea mai mare bătălie de tancuri din istorie

5 iulie 1943 – Bătălia de la Kursk, cea mai mare bătălie de tancuri din istorie.
La data de 5 iulie 1943 a început Bătălia de la Kursk, cea mai mare confruntare de tancuri din istorie, bătălie ce a fost considerată ca un punct de cotitură în desfășurarea celui de-al Doilea Război Mondial. După înfrângerea categorică de la Stalingrad, situaţia armatei germane era foarte dificilă deoarece capacitatea de luptă a acesteia a fost grav afectată, la fel ca şi moralul soldaţilor. Cu toate acestea, Adolf Hitler şi comandanţii săi militari au elaborat o nouă ofensivă pe teritoriul sovietic, menită să schimbe cursul războiului şi să refacă prestigiul trupelor germane, serios afectat după catastrofa militară de la Stalingrad. Astfel, Comandamentul Militar German a proiectat o ofensivă cu numele de cod „Citadela”, ce avea ca scop executarea a două învăluiri pentru a încercui şi distruge forţele sovietice în zona Kursk. Planurile de atac au fost minuţios pregătite şi li s-a acordat o mare importanţă deoarece, pentru a ascunde marea concentrare de forţe şi de mijloace, în special de tancuri, s-a decis ca deplasarea trupelor să se facă doar noaptea, căutându-se să se inducă în eroare forţele sovietice, prin executarea unor manevre şi concentrări de forţe false. Dispozitivul masat în zona Kursk era gândit şi conceput pentru o ofensivă ce avea mobilizată pe latura de nord Armata a 9-a germană comandată de generalul Modell, care era compusă din 6 divizii de tancuri, 2 divizii motorizate şi 7 divizii de infanterie ce trebuiau să acţioneze ofensiv pe direcţia Orel – Kursk pentru a rupe apărarea sovieticilor pe un front de 50 de km. Pe latura de vest se afla Armata a 2-a germană, aflată tot în compunerea Grupului de armate „Centru”, având în subordine 9 divizii de infanterie ce trebuiau să acţioneze pe un front larg de aproximativ 200 km, pentru a imobiliza trupele sovietice din această zonă. Pe latura de sud se afla Armata 4 – tancuri comandant feldmareşalul von Manstein compusă din 6 divizii de tancuri şi Grupul operativ „Kempf”, ce avea în componență 5 divizii de blindate şi 3 de infanterie.

Gruparea de forţe din zonă urma să fie sprijinită de aviația din Flotele 4 și 6 Aeriană a Luftwaffe, astfel că în ajunul ofensivei de la Kursk, forţele germane aveau în această zonă peste 900.000 soldaţi, 10.000 tunuri, aproape 2000 de avioane şi peste 2700 de tancuri. Însă planurile germane ignorau aspecte esenţiale ale potenţialului uman şi material al Uniunii Sovietice, mai ales după ce spionajul sovietic a reuşit să obţină datele exacte referitoare la direcţiile loviturilor principale, grupările de forţe și data exactă a începerii ofensivei. Comandamentul suprem sovietic a acordat o atenţie deosebită organizării genistice în zona Kursk, unde au fost săpate peste 4000 de km de tranşee şi de şanţuri de comunicaţii și au fost plasate peste 1500 de mine antitanc şi 1700 de mine antipersonal pe fiecare kilometru de front. În perioada de pregătire a luptelor de apărare, comandanţii de armate sovietici au stabilit o strânsă legătură cu comandanţii detaşamentelor de partizani din regiune, anunțându-i că ofensiva germană va începe între 3 şi 6 iulie. Astfel, în noaptea de 4/5 iulie sovieticii au obţinut informaţii exacte, din care rezultă că în dimineaţa zilei de 5 iulie grupările germane vor începe ofensiva în zona Kursk. Ca atare, în zorii zilei de 5 iulie, sovieticii au executat un puternic atac de artilerie şi aviaţie împotriva trupelor germane, iar datorită acestui puternic atac care i-a surprins pe germani, Comandamentul German a fost nevoit să amâne începerea ofensivei cu aproape două ore. După restabilirea legăturilor şi ordonarea noilor dispozitive de luptă, germanii au trecut la ofensivă și au aruncat în luptă peste 500 de tancuri, dintre care 100 erau de tipul „Tiger”. Sovieticii au reuşit să distrugă aproape jumătate din ele datorită focului precis al artileriei antitanc şi al vânătorilor de tancuri. Toate încercările trupelor germane de a porni ofensiva au fost respinse, astfel că Armata a 9-a germană a fost obligată să treacă la apărare pe aliniamentul pe care se afla. Luptele de apărare ale trupelor sovietice de pe latura de sud s-au desfăşurat în condiţii mai complexe decât cele de pe latura de nord, astfel că în prima zi, Comandamentul German a aruncat în luptă toate grupările Armatei a 4-a de tancuri şi ale Grupului operativ Kempf, care totalizau 5 divizii de infanterie şi o divizie motorizată cu aproape 1000 de tancuri, care au reuşit, cu pierderi grele, să înainteze aproximativ 10-18 km în adâncimea apărării sovietice. Încercările ulterioare de avansare către Kursk au fost blocate de rezistenţa acerbă a trupelor sovietice care au trecut la o puternică contraofensiva și au făcut ca bilanţul bătăliei după o săptămână de luptă să fie de aproximativ 1600 de tancuri germane distruse şi alte 500 de tancuri avariate. Ofensiva de la Kursk a fost ultima mare operaţiune militară iniţiată de Hitler pe Frontul de Est, iar la finalul acestei confruntări, germanii s-au aflat în imposibilitatea de a-şi reorganiza unităţile şi de a completa pierderile acestora, atât în ceea ce priveşte numărul de soldaţi, cât şi a tehnicii de luptă. La sfârşitul ofensivei, cifra pierderilor din cadrul armatei germane se ridica la aproximativ 500.000 morţi, răniţi şi dispăruți, la care se adăugau pierderile în tehnică de luptă, adică peste 2300 de tancuri, 7000 de tunuri şi peste 1800 de avioane. De cealaltă parte, sovieticii au avut și ei pierderi mari, însă spre deosebire de Germania, Uniunea Sovietică dispunea de capacităţi mult mai mari de a-şi reface trupele şi tehnica de luptă, nefiind obligată să lupte pe mai multe fronturi, așa cum era obligată Germania.