25 octombrie – ziua Armatei, ziua naşterii Regelui Mihai I al României
Ziua de 25 Octombrie este o zi cu triplă conotație istorică pentru poporul român. Astfel, este ziua în care ţara sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei, această zi fiind aleasă, deoarece la 25 octombrie 1944, ostașii Diviziei a 9-a Infanterie au eliberat orașul Carei, ultima localitate românească aflată sub ocupația hortystă și a unui teritoriu de peste 43.000 de kilometri pătrați din partea de nord-vest a țării, vremelnic ocupat prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Pornind de la acest eveniment, trebuie să amintesc că la începutul lui octombrie 1944, Armata a IV-a română, a rupt apărarea germană de pe Mureş, ajungând în zona Satu Mare, zonă în care inamicul a încercat să organizeze o ultimă rezistenţă împotriva armatei române. Ofensiva pentru eliberarea părții de nord-vest a României, a fost inclusă în operațiunea „Debrețin”, planificată și condusă de comandantul Armatei a IV-a, generalul Gheorghe Avramescu, care a hotărât să-și îndrepte eforturile pentru eliberarea orașelor Carei și Satu Mare și atingerea unui aliniament pe cursul râului Tisa. Misiunea trupelor române a fost extrem de grea deoarece inamicul se afla într-un real avantaj, el structurându-și apărarea pe puncte de sprijin foarte bine înarmate și cu un efectiv superior trupelor române. Pentru eliberarea orașului Carei a fost concepută o amplă manevră de învăluire, astfel că această operațiune a început în seara zilei de 24 octombrie, când militarii Diviziei 9 infanterie au pătruns în orașul Carei și au angajat lupte de stradă cu inamicul. Ulterior, toate încercările trupelor germane și maghiare de a stăvili înaintarea ostașilor români au fost în zadar, iar într-un final a fost eliberat ultimul oraș românesc de la granița de vest a țării. O altă conotație istorică a acestei zile este dată de faptul că la 25 octombrie 1921 se năștea la Sinaia, viitorul rege Mihai, fiul principelui Carol, adică al viitorului rege Carol al II-lea al României și al prințesei Elena, cea care urma să devină regina mamă a României. Astfel, Mihai al României, decedat la 5 decembrie 2017, a fost descendentul celor mai importante familii regale ale Europei, fiind în același timp, ultimul rege al României.
sursa: Facebook – Lectia de istorie